Totul a început într-o noapte cu lună plină de februarie. Pe când am ieşit afară la o plimbare prin parc am încercat sa fac o fotografie pe timp de noapte la o banca. Rezultatul, pe vremea aceea, a fost unul impresionant. Am rămas captivat de ceea ce poate să facă un aparat foto, deşi după ceva timp am înţeles că era o porcărie, însă acest aspect nu mai contează, eu fiind în acea perioadă absorbit de subiectivism.
Această fotografie mi-a dat ambiţie să merg mai departe. Tot în acea seară şi în cele ce au urmat am ieşit şi am fotografiat luna, oraşul, becurile şi tot ce mi se părea mie interesant la acea vreme. Toate rezultatele au fost dezastruoase însă nu m-am lăsat şi am continuat. Acest lucru mi-a dat ambiţie şi acum am evoluat.
Am început iniţial cu o compactă, Panasonic LS DMC 80 cu care am lucrat timp de jumătate de an până am reuşit să îmi iau un DSLR. Cu timpul au urmat investiţiile şi acum sunt foarte mulţumit de evoluţie şi mirat de ceea ce putea să îmi placă la început, de subiectivismul meu.
Acest articol vine ca un răspuns la leapşa lui Asaftei Dragoş căruia îi mulţumesc cu orice ocazie că m-a ajutat în începuturile mele în fotografie, că m-a învăţat tot ce ştie pentru ca acum să lucrăm împreună şi să avem rezultate mulţumitoare amândoi.
