La final nu mai rămâne nimic, se risipeşte precum spuma valurilor iar speranţa rămâne o tristă amintire. Gândurile te poartă la geneză, la începutul în care şansele erau nelimitate, puterea ta putea învinge absolut totul iar tu puteai trece peste orice.
Acum, când nimic nu mai este, când sentimentele te-au copleşit iar speranţa ce odată era totul acum nici nu mai apare, acum, în momentul trist de faţă cedezi sub presiunea nopţii. Se închid ochii, o stare de linişte absolută te cuprinde şi totul dispare încet pentru a face loc unei speranţe. Se lasă întunericul…
Si fotograf si poet… i like it :d
Multumesc. Te mai astept
Ai bookmark la mine
deci o sa te vizitez des 
Multumesc. Ma bucur ca iti plac fotografiile si blogul meu.
Chiar nu ai de ce sa multumesti… si o intrebare: in sidebar e acolo “Urmeaza pe blog” nu ar trebuii un update acolo? ca a ramas tot din 19 aprilie