Mai mult ca niciodată

Şi simţi cum trece viaţa în faţa ta iar neputinţa îţi apare în faţa ochilor. Doreşti, vrei să lupţi, să faci faţă, însă deşi odată erai capabil, acum, odată cu înaintarea în vârstă, ajungi să fi caracterizat prin neputinţă şi lipsă de putere.

O fire impozabilă, ce emana respect şi autoritate, acum că timpul a trecut şi amprenta trecerii sale se face remarcată si pe chipul tău, indicând o fire blândă, plină de politeţe ce este conturul a ceea ce odată era un om autoritar. Deşi ajungi ca firea să se schimbe, să se inmoaie. în interiorul sufelutului tău rămâi acelaşi om, aceeaşi fiinţă cu suflet de copil ce acum se bucură de orice nulitate, de orice gest mărunt şi de fiecare răsărit al soarelui.

Când ajungi la o vârstă, te gândeşti că oricând poate interveni ceva în simpla ta fragilitate reuşind a fura şi ultima suflare de viaţă, în aşa fel încât bucuria ce se oglindeşte în ochii tăi în fiecare dimineaţă şi speranţa cu care adormi în gând creşte în intensitate odată cu trecerea fiecărei zile.

Continui să speri, să crezi ca poate va dura mai mult, pentru că în final nu eşti decât un simplu trecător pe acest tărâm efemer, un simplu muritor ce s-a bucurat de viaţă şi continuă să o aprecieze mai mult ca niciodată…